
Polenizarea este un proces vital pentru toate plantele cu flori. Pentru realizarea ei cu succes, natura a creat soluții foarte ingenioase.
Plantele, spre deosebire de animale, nu pot porni la drum pentru a găsi un partener de împerechere. Ele sunt nevoite să se bazeze pe alte elemente pentru a transporta polenul de la o plantă (sau o parte a plantei) la alta, și pentru a produce semințe.
Albinele melifere au un rol vital în menținerea biodiversității și echilibrului ecosistemelor, datorită adaptărilor specifice ce țin de biologia speciei și simbiozei dintre acestea și plante. Albina lucrătoare, de miere, după ce a consumat din belșug, își umple săculețul de polen și transportă conținutul în stup. Mai târziu vizitează o altă floare și având pe spate grăunțe de polen de pe floarea anterioară, le pune în contact cu stigmatul.